VIDEO | Ce se întâmplă cu pensiile speciale? Marcel Ciolacu: Au fost niște crăpături ale legii

Publicat: 09/10/2023, 17:06
Actualizat: 09/10/2023, 18:08

Premierul Marcel Ciolacu anunță eliminarea anomaliilor din legea pensiilor speciale. S-a dus excepțiile care se strecurau prin „crăpăturile legii”, a declarat premierul, de la Varna, unde a participat la Trilaterala România-Grecia-Bulgaria. 

Întrebat și un calendar al legii pensiilor speciale, aflată acum la negocieri cu Comisia, premierul a răspuns că va depune ultimele amendamente în această săptămână, urmând a trece cu „puțin efort” de Senat în următoarea săptămână.

Eu cred săptămâna aceasta mai mult ca sigur vom depune amendamentele. Cred că, cu puțin efort ar putea treacă de Senat, ca săptămâna viitoare treacă de Camera Deputaților. În eventualitatea în care există iarăși un atac la Curtea Constituțională, avem timp ne ne încadrăm. Urmează să vină Ministerul de Finanțe, cu Banca Mondială, ei fac calculul de impact, dar este unul acceptat., a conchis premierul României.

Conform premierului, importante, în acest regulile, care ar trebuie să fie aceleași pentru toată lumea. Ciolacu a

S-a încheiat acea anomalie în care câștigai mai mult la pensie decât în activitate. Mai era o anomalie, calculul pensiei pe ultima lună de salariu. Căutați-l pe fostul procuror general să vedeți cum și-a înghesuit toate veniturile pe ultima lună ca să iasă cu o pensie peste 100.000 lei. Lucrurile acestea trebuie să se încheie. Au fost niște excepții, niște crăpături ale legii, să le zicem așa, și important este totuși perspectiva.

De la Parlament, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a dat asigurări că legea va trece în două săptămâni.

Am discutat la finalul săptămânii cu premierul, am discutat şi cu toţi cei care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurilor, atât la Guvern cât şi la Parlament. Urmează ca în maxim două săptămâni, aşa cum a anunţat şi premierul, să avem finalizată Legea pensiilor speciale”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Reamintim că reforma pensiilor speciale este jalon în PNRR, cu termen de adoptare menționat în document 31 decembrie 2022. Pe 31 martie 2023, cabinetul Ciucă a anunțat o primă amânare a acestei legi. Trei luni mai târziu, pe la finalul lunii iunie, noul premier, Marcel Ciolacu, a anunțat o nouă amânare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Valentin a dat lovitura cu "fructul regilor". Afacerea prosperă datorită temperaturilor ridicate, iar un kg...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai...
Rețetă de weekend. Papricaș cu găluște și afumătură. Cel mai gustos preparat din Ardeal
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Ce anume a lovit urechea lui Trump? Iată ce spune medicul acestuia!